INTREBARI FRECVENTE SI RECOMANDARI PENTRU REUMPLEREA CARTUSELOR

HOME

CUM CUMPAR?
SOLUTIE PENTRU DESFUNDAT CARTUSE - 10.13 RON cu TVA flacon de 100ml - utilizare:


Aici gasiti  raspunsuri la majoritatea problemelor legate de reumplerea cartuselor cu cerneala.
Va recomandam sa le cititi cu atentie pentru a prelungi cat mai mult durata de functionare a cartuselor imprimantei dvs.


Recomandari generale

-
Nu se incarca un cartus care se afla in imprimanta.
-
Este recomandabil sa ai doua seturi de cartuse pentru fiecare culoare. Unul in imprimanta, iar altul reumplut. Astfel se exclude posibilitatea de a ramane fara o culoare tocmai cand ai un document important de tiparit.
- Daca nu utilizezi imprimanta mai mult timp se recomanda ca o data pe saptamana sa tiparesti o pagina de test. Aceasta previne uscarea sau infundarea duzelor de tiparire.
- Atunci cand nu se utilizeaza, imprimanta se tine acoperita cu o husa care o protejeaza de praf.
-
Cand introduci un cartus reancarcat in imprimata fii sigur ca din acesta nu curge cerneala. Lasa cartusul deasupra unui servetel din hartie pana nu mai curge cerneala din el. Nu se pune in contact servetelul cu duzele cartusului deoarece cerneala din cartus o sa fie absorbita de hartie sau nu o sa vezi cand inceteaza picurarea cernelei. Un cartus reumplut corect nu curge. De obicei acest fenomen apare daca se injecteaza prea repede cerneala in cartus sau daca se supraincarca cartusul.
Nu se continua tiparirea cu un cartus fara cerneala sau care tipareste intermitent (cartusul este aproape golit) sau care are o culoare terminata (cartusele color). Cerneala este folosita si la racirea duzelor de imprimare iar, daca acestea nu au agent de racire, se distrug.
-
Pastreaza cartusele reumplute intr-o punga din plastic inchisa ermetic dar fara ca duzele cartusului sa atinga punga. Altfel este posibil sa se murdareasca punga de cerneala dar si cartusul si contactele electrice ale acestuia. In plus, la cartusele color, este posibil sa se contamineze reciproc culorile. Orificiile de incarcare cu cerneala care sunt folosite si ca orificii de aerare in timpul functionarii cartusului se acopera cu o banda adeziva, numai daca nu se utilizeaza imediat cartusul. Banda adeziva se inlatura la montarea cartusului in imprimanta. Nu se lipeste niciodata banda adeziva pe duzele cartusului fiindca se pot infunda cu adezivul de pe banda. Nu se refoloseste banda adeziva lipita de fabricant pe duzele cartuselor color deoarece cerneala color o sa difuzeze dintr-o camera in alta a cartusului si o sa se provoace contaminarea reciproca a culorilor.
-
Cartusele se reumplu imediat ce s-au golit sau, si mai bine, inainte de golirea completa. Astfel se previne uscarea duzelor de tiparire sau a buretelui din interior care retine cerneala.
- In timpul procesului de reumplere nu se ating cu mana duzele sau contactele electrice de pe cartus.
- Inainte de a introduce in imprimanta un cartus reumplut, acesta se sterge prin tamponare usoara cu o batista din hartie de eventualele urme de cerneala de pe contactele electrice.
Dupa introducerea unui cartus reancarcat in imprimanta, din soft-ul aferent imprimantei, se  executa cateva cicluri de curatare a capului de imprimare.

Cat economisesc prin reumplerea cartuselor?

Este simplu de calculat pentru fiecare cartus.

Sa vedem doua exemple:

- un cartus original, negru, de imprimanta Lexmark, cod 10N0017 costa la noi numai 55.39 lei cu TVA. Acest cartus necesita pentru reumplere 10 ml de cerneala care costa 0.14 lei/ml adica 1.4 lei/reumplere cartus. Economii: 59.3 - 1.5 = 53.99 lei. Cartusul reumplut o sa functioneze ca cel original  cu conditia sa fie folosita cerneala corespunzatoare (vezi mai jos).

- un cartus original, color, de imprimanta HP, cod 343 - C8766EE - costa la noi numai 70.26 lei cu TVA. Acest cartus se incarca cu 3 x 2.3ml de cerneala (3 culori - yellow/magenta/cyan) care costa 0.12 lei/ml /culoare adica 0.85 lei/reumplere cartus.

In plus, la cartusele color,  aveti posibilitatea de a reumple numai culoarea terminata (nu se consuma niciodata toate cele trei culori simultan).

Costurile de reumplere sunt insignifiante comparativ cu achizitionarea unui cartus nou.

Cerneala pe care o furnizam este compatibila cu cartusele imprimantei dvs. si se poate utiliza si pentru rumplerea kit-urilor de refill consumate.

Top

Cat este de dificila si cat timp dureaza reumplerea unui cartus?

Reumplerea unui cartus dureaza 5 - 10 minute si consta in cativa pasi simpli: scoaterea cartusului din imprimanta, localizarea sau crearea orificiului de reumplere, injectarea cerneli corespunzatoare cu o seringa farmaceutica obisnuita, curatarea cartusului de eventuale urme de cerneala, montarea cartusului in imprimanta. Noi va livram gratuit intotdeauna, cu cerneala comandata si instructiuni detaliate de reumplere, specifice cartuselor dvs.

Top

Ce tip de cerneala sa folosesc pentru reumplere?

Raspunsul este simplu: numai cerneala recomadata pentru cartusul respectiv. Din oferta nostra o sa vedeti ca exista diverse tipuri de cerneala chiar si pentru aceeasi familie de imprimante. Cerneala pe care o livram este 100% compatibila cu cartusele imprimantei dvs. Nu va recomand utilizarea cernelurilor "universale" care sunt "bune" la toate imprimantele.

Top

De cate ori se poate reumple un cartus?

Raspunsul corect: nu stiu. Depinde de cartus si de conditiile de folosire. De exemplu: am reancarcat un cartus negru de la imprimanta mea de peste 100 ori si nu da semne de oboseala. Este un cartus tip recipient cu burete si nu are duzele de imprimare pe el. Durata de viata a unui cartus se poate prelungi reancarcadu-l inainte de golire. Astfel se previn problemele care apar prin uscarea buretelui din interior sau distrugerea duzelor de imprimare din cauza lipsei agentului de racire (cerneala). Cartusele cu duzele de imprimare atasate (de ex. Lexmark sau HP) se pot reumple si de peste 10 ori.

Top

Curatarea si desfundarea duzelor de tiparire

Daca, dupa reancarcarea cartusului, nu apare cerneala pe duzele de imprimare probabil ca nu ai urmat recomandarile de mai sus - de exemplu: cartusele se incarca imediat dupa golire sau mai bine inainte de golire, se tipareste o pagina de test pe saptamana daca nu utilizezi imprimanta periodic.

- Se aplica o batista din hartie umezita cu apa distilata (incalzita in prealabil la 70 - 80 grade) pe duzele cartusului. In mod normal, dupa 1 - 10 min, apare cerneala pe hartie. Se considera cartusul desfundat. Se usuca prin tamponare cu o batista din hartie. Se introduce cartusul in imprimanta si se executa din soft-ul aferent imprimantei cateva cicluri de curatare a capului de imprimare. Daca este nevoie, se reia operatiunea.

- Rezultate foarte bune se obtin cu solutia pentru desfundarea cartuselor pe care o comercializam la pretul de 10.13 RON cu TVA/ flacon 100ml. Se umecteaza cu solutie de desfundat o bucata de batista din hartie (20x20 mm) si se aplica pe duzele de imprimare. In mod normal, dupa cateva minute, pe hartie apare cerneala (cartus desfundat). Se pot intalni cartuse care nu se desfunda asa de usor (de regula cele golite si "uitate" in imprimanta sau printr-un sertar din birou). In acest caz se toarna solutie de desfundat intr-un vas (de ex.o farfurioara tip cafea) si se introduc in solutie numai duzele cartusului sau capului de imprimare. Nivelul lichidului in vas trebuie sa fie de 2-3 mm - cat sa permita numai umectarea duzelor de imprimare. Este posibil ca desfundarea sa se produca si dupa 12 ore.

Varianta: dupa aplicarea uneia din metodele de mai sus, se poate fortza desfundarea duzelor prin creerea unei suprapresiuni in cartus. Practic: se aplica o seringa  farmaceurica  fara ac pe orificiul de incarcare (aerare) al cartusului si se apasa rapid pe pistonul de la seringa introducandu-se astfel aer sub presiune in cartus - acesta o sa forteze eliminarea cerneli uscate din duzele de tiparire.

   

HOME

CUM CUMPAR?